Contractul de delegare dintre Municipiul Bucureşti şi Compania Municipală de Iluminat Public va fi prelungit până în decembrie 2026.
Consiliul General al Municipiului București a decis, în ședința de vineri, prelungirea contractului dintre Municipiul București și Compania de Iluminat Public.
Proiectul de hotărâre a fost aprobat 28 de voturi „pentru”, 5 abţineri şi un vot împotrivă.
Roxana Şunică, directorul executiv al Direcţiei Servicii Publice, le-a transmis consilierilor din Comisia economică a Consiliului General că prelungirea contractului este necesară pentru accesarea fondurilor nerambursabile de la Ministerul Mediului, notează Agerpres.
„În acest moment avem aprobate două astfel de finanţări şi pregătită o a treia pentru o nouă sesiune de finanţare, ce a fost anunţată public acum două săptămâni, de către vicepreşedintele AFM, urmând să aibă loc în luna septembrie a acestui an. Prima finanţare AFM este în valoare de 30 de milioane; sesiunea de aplicare, la care PMB a participat, a avut loc în august 2022. Astăzi, în 2024, se montează pe stâlpi ultimele echipamente, urmând să se facă recepţia, toate documentele necesare, iar apoi să se trimită achiziţia spre decontare către Administraţia Fondului pentru Mediu. Prin urmare, vorbim de o durată de aproximativ doi ani de la momentul deschiderii liniei şi până la momentul obţinerii banilor”, le-a transmis Roxana Șunică membrilor din Comisia Economică.
Actualul contract ar fi expirat pe 7 iulie 2025.